De zeci de ani, țările din Orientul Mijlociu încearcă să stabilească un gazoduct pentru exportul gazelor naturale către Europa, una dintre cele mai profitabile piețe din lume. Până în 2022, Rusia a dominat acest sector, construind o serie de gazoducte, precum Nordstream.
Gazoductul Trans-Anatolian, care leagă Azerbaidjanul de Europa prin Turcia, era singurul concurent serios în regiune și a câștigat o cotă de piață de când Rusia a lansat războiul pe scară largă în Ucraina. Totuși, cu o capacitate de 16 miliarde de metri cubi pe an, rămâne relativ mic.
Pentru comparație, iată câteva alte gazoducte (în miliarde de metri cubi pe an / cbm):
- Nordstream 1: 55 miliarde cbm
- Nordstream 2: 55 miliarde cbm
- Yamal: 33 miliarde cbm
- Bratstvo: 32 miliarde cbm
Europa, cu o cerere anuală de 350-450 miliarde cbm, are nevoie de surse mult mai mari.
Qatar, un mic emirat cu rezerve dovedite de 24 de trilioane de metri cubi, suficient pentru a aproviziona Europa aproape un secol, este unul dintre cei mai interesați actori în construirea unui gazoduct către Europa. În prezent, toate exporturile de gaze naturale din Qatar se fac sub formă de LNG (gaz natural lichefiat), care este mai puțin eficient și profitabil decât gazul transportat prin conducte.
Qatar a propus două posibile rute pentru un gazoduct:
- Varianta 1 : Qatar -> Arabia Saudită -> Kuweit -> Irak -> Turcia
- Varianta 2 : Qatar -> Arabia Saudită -> Siria -> Turcia
Ambele variante au întâmpinat obstacole:
Varianta 1 traversează Irak, care este prea instabil pentru o aprovizionare constantă și trece prin Kurdistanul irakian, o zonă problematică pentru Turcia.
Varianta 2 părea mai viabilă, dar a avut un obstacol major: Siria.
Sub Assad, Siria a fost un aliat fidel al Rusiei și nu a dorit să se opună influenței Moscovei, deși proiectul ar fi fost profitabil pentru Siria. La sfârșitul anilor 2000, proiectul a fost efectiv abandonat sub presiunea Rusiei.
Situația s-a schimbat. Assad a fost înlăturat, iar Siria este acum sub controlul rebelilor, care au relații bune cu Qatar. Nu este greu de ghicit că Qatar își va relua eforturile. Cu relații bune cu Turcia și Siria, doar Arabia Saudită mai trebuie convinsă.
Deși relațiile dintre Qatar și Arabia Saudită au fost tensionate în ultimii ani, au existat pași spre de-escaladare. Legăturile diplomatice au fost restabilite în 2021, iar granițele sunt deschise fără incidente semnificative.
De asemenea, există Gazoductul Arab, care leagă Egiptul de Siria, dar care nu este conectat încă la Turcia. Intenția de a face această legătură a fost întreruptă de războiul sirian din 2011. Acum, acest proiect poate fi reluat.
Siria devine încet, dar sigur, un important hub energetic.
Această dezvoltare a fost activ opusă de Moscova, din motive evidente. Rezervele imense de gaze naturale ale Qatarului amenințau monopolul aproape complet al Rusiei și subminau ambițiile acesteia de a folosi energia ca armă împotriva vecinilor incomozi.
Cu gazoductele Nordstream distruse și Assad înlăturat, Moscova se confruntă cu cel mai rău scenariu posibil. Chiar dacă Rusia ar reuși să convingă noua conducere de la Damasc să păstreze bazele rusești, șansele sunt mici, iar ascensiunea Siriei ca hub energetic este inevitabilă.
Cu Gazprom în declin și practic falimentar și cu perspectiva unui alt competitor uriaș pe piața europeană, Rusia se îndreaptă spre o nouă catastrofă economică.
Rusia rămâne fără opțiuni și timp. Deși Ucraina suferă mult, apărarea strategică se menține. Chiar dacă Rusia ar cuceri Pokrovsk sau chiar întregul Donbas, acest lucru nu ar schimba situația de pe teren, nici măcar puțin.
Am văzut în Siria cum arată adevăratele progrese militare. Rebelii sirieni au cucerit același teritoriu într-o zi cât Rusia nu a reușit într-un an întreg. Rusia avansează încet și consumă oameni și materiale la o scară astronomică.
Cu Siria pierdută complet și Africa pe punctul de a fi pierdută sau cel puțin diminuată, Rusia este în corzi. Decizia cea mai înțeleaptă pentru Occident ar fi să folosească orice resurse păstrate în rezervă. Este momentul ideal să se încheie acest capitol, așa cum s-a întâmplat în 1989-1991.
